Mormane de petale de trandafir aruncate pe podea, in fiecare dintre acesea fiind o bucatica din sufletul ei. Se implinise deja un an. Amintirile o bantuiau in mod continuu, facandu-i lacrimile si mai amare. Se gandea la anul trecut, se gandea la momentul cand privilrea ei si a lui s-au intalnit astfel incat intre ei doi s-a creeat o poveste de dragoste nebuna care s-a spulberat asa brusc precum a inceput.
Statea inghetata in camera ei, nestiind ce sa faca, al carui loc apartine si unde ar trebui sa se duca. Se gandea intr-una la bunica ei, la cat de mult ii este dor de ea, la cat de mult ar vrea sa o ia in brate, sa ii asculte sfaturile si povestile. Dar ceva o oprea: teama de a-l reintalni. Ii promisese ceva, iar promisiunea a fost incalcata. Totusi, asta a fost cu mult timp in urma... Nu ar trebui sa mearga mai departe? Da, asta este.
Isi scoate valiza bej, cu un trandafir imprimat pe spate si dulapul din lemn de brad de lang a usa incepe a isi arunca hainele la intamplare.
"De ce trebuie sa ma las alungata de langa bunici de catre aceste sentimente blestemate? Nu am voie sa ma las jucata de ele!" gandea ea.
Iese pe usa hotarata. Era inca intuneric insa Verei nu ii pasa. Porni catre gara A care se afla nu foarte departe de casa acesteia. Pe drum se vedea doar o silueta feminina imbracata intr-o rochie, cu o palarie alba si o valiza care se tara pe drum incercand sa opuna rezistenta. Lasase doar un bilet la usa in care scria "Am plecat la bunici. Ma intorc la inceputul liceului".
Mersul hotarat al fetei era in contrast cu imaginea perfect aranjata si firava a Verei. Ajunsese exact in momentul in care trenul era pe cale sa plece in orasul mult ravnit. Drumul parea extrem de lung si de obositor iar peisajul era monoton fiind ocupat doar de un camp plin de verdeata.
Vera incerca sa il urmareasca atent dar devine usor-usor furata de somnul dulce din tren. Se facea ca era langa lacul din spatele casei bunicilor, intinsa de-a lungul sau, cu ochii inchisi si varfurile parului castaniu si usor ondulat inmuiate in apa sa. Si se auzea o melodie la pian. O melodie care incepea sa se auda din ce in ce mai tare. Melodia produsa creea o stare de amorteala si melancolie. Vera se ridica si se uita imprejurul sau, incercand sa afle locul de unde venea acea melodie. Se indrepta cu ochii inchisi catre padure,desculta, fara sa ii pese de intepaturile si juliturile facute de catre crengile uscate de pe pamant. Dadu de doua roci ce serveau pe post de intrare in acel loc. O adiere blanda o atinsese, facandu-i inima sa bata tare. Intepeni in acel loc si nu avu curaj sa isi deschida ochii deoarece auzea un sunet. Apa ce cadea... Era un izvor! Doua lacrimi se scurg peste obrazul alb.Melodia cantata la pian se incheiase lucru ce o facuse sa suspine. Isi deschise ochii, timp in care o alta melodie incepuse. In spate era un pian alb si mai stralucitor decat diamantul. Vera se aproprie tremurand de acesta dar observa ca nu canta nimeni la acesta. Vru sa se intoarca dar doua brate ii cuprinsera soldurile si o rasuflare calda ii sopti la ureche"nu am uitat".
Se trezi speriata de catre zgomotul trenului atunci cand acesta se opri, ajungand la destinatie.
Cobora din tren cu mai putina incredere decat la urcare. Rochia albastra era putin sifonata din cauza calatoriei. Palaria ii acoperea fata, lasand sa se vada doar buzele roz ale acesteia.
Porni la drum... catre casa veche din lemn de langa lac!
